Asta l-a întors din drum!** „Celebrul antrenor român poate salva Mordovia de calvar!” Rușii îl anunță pe Dorinel Munteanu: prima reacție

Dorinel Munteanu a plecat de la Dinamo și a anunțat că ținta lui este Germania, acolo unde își are familia și unde visează să antreneze. Cu toate acestea, Munti a fost întors din drum de ruși și a semnat cu Mordovia.

Ultima clasată din Rusia l-a și anunțat pe Dorinel Munteanu și îl laudă pe fostul tehnician al lui Dinamo și fostul campion al României cu Oțelul: „Celebrul antrenor român a semnat cu Mordovia! Este șansa echipei de a scăpa de calvar”, scriu rușii.

„Astăzi, conducerea FC Mordovia a semnat oficial un contract cu Dorinel Munteanu pe un an și jumătate. A fost numit antrenor principal până pe 31 mai 2014. În ceea ce privește contractul, informațiile nu vor fi dezvăluite”
, scriu rușii de la gazeta.ru

Rușii notează că Mordovia va fi antrenată de un celebru antrenor român, iar echipa are șansa de a scăpa de „calvarul acestui sezon”

Munteanu bătuse palma cu Regensburg, dar a fost întors în ultima clipă de formația din Rusia. Tranzacția a fost intermediată de Leonid Istrati.

Mordovia este ultima clasată din Rusia: după 19 etape are doar 9 puncte și este pe locul 16.

Publicat: 28 12. 2012, 16:44
Actualizat: 28 12. 2012, 18:07