Așteaptă naționala

Redactor:
Amir Kiarash
Așteaptă naționala
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cine e favorită la titlu în acest sezon?
Sunt mai multe echipe, chiar și CFR-ul, fiindcă are lotul foarte bun, iar băieții joacă de mult timp împreună. Dinamo însă e principala favorită! Nici Unirea nu trebuie scoasă din calcule.

Cine ați dori să câștige campionatul?
(râde) Nu pot să vă spun public cine. Știu, dar nu pot să vă spun.

De ce la Dinamo sunt probleme disciplinare în fiecare sezon, indiferent de cine e antrenor?
Nu știu, dar cert este că și eu m-am confruntat cu ele. Stresul e mare, sunt și discuțiile publice legate de Dinamo, toată lumea își dă cu părerea, iar echipa nu prea a fost protejată. Țin minte și acum cum pe vremea mea strigau o grămadă de lucruri împotriva lui Semeghin pe stadion de îmi era și mie rușine.

 

Marius Stan e cel mai bun președinte

Care a fost perioada cea mai frumoasă pentru dumneavoastră ca antrenor?
Primul meu an la Cluj a fost senzațional! Am gustat eventul cucerit cu CFR mai mult decât cel cu Dinamo, fiindcă a fost o echipă din provincie. Părea a fi ceva mai special. Dar, repet, părea, fiindcă ulterior a devenit ceva obișnuit, iar anumiți oameni m-au dezamăgit.

Care a fost cel mai frumos succes din cariera dumneavoastră de până acum?

Acel 5-1 cu Everton. A fost un meci special, nu o să-l uit!

Cea mai urâtă înfrângere?
Păi, una relativ recentă, când la Cluj m-au bătut cei de la Pandurii pe niște prostii pe care nu ți le poți explica.

Cine e cel mai bun președinte cu care ați lucrat?

La răspunsul ăsta trebuie să mă gândesc bine. (râde) Mai bine vă spun cine sunt cei mai buni președinți din România. Marius Stan e numărul 1, iar Mihai Stoica e numărul 2.

Ați antrena într-o zi echipa națională?
Ce antrenor nu-și dorește să ajungă la echipa națională? Dar nu cred că sunt de națională. Cel puțin, nu încă! Mai am de învățat. Poate peste doi ani. Atunci aș fi capabil. Acolo trebuie să ai ochi de selecționer. Totuși, nu cred că o să am răbdare să antrenez vreodată echipa națională.

 

”Eu nu am fost niciodată un antrenor foarte strict. Mereu am încercat să fiu înțelegător, chiar m-am dus cu băieții într-o discotecă sau într-un bar. Dar totul trebuie să aibă o limită”, Ioan Andone, antrenor Al-Ettifaq

”Dinamo e un club extraordinar de greu, extraordinar! E o presiune permanentă asupra celor care lucrează acolo”, Ioan Andone, antrenor Al-Ettifaq

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ponta afirmă că va intra în turul doi alături de George Simion: 'Nu exclud aducerea AUR la guvernare'
Ponta afirmă că va intra în turul doi alături de George Simion: 'Nu exclud aducerea AUR la guvernare'
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o soră cum am avut eu” | EXCLUSIV
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o…
Stupoare pe Ibrox, cu Istvan Kovacs în prim-plan! BBC: „Nu am mai văzut niciodată așa ceva!”
Stupoare pe Ibrox, cu Istvan Kovacs în prim-plan! BBC: „Nu am mai văzut niciodată așa ceva!”
Bomba momentului în România! Titularul echipei din play-off, transfer ŞOC la FCSB! Jucătorul a refuzat prelungirea, iar Gigi Becali a intrat pe fir şi e gata să dea mare lovitură a verii
Bomba momentului în România! Titularul echipei din play-off, transfer ŞOC la FCSB! Jucătorul a refuzat prelungirea, iar Gigi Becali a…
Nicolae Dică a răbufnit după ce l-a bătut Câmpulung: ”Umilinţă! Nu vreau să-şi bată cineva joc de cariera mea”
Nicolae Dică a răbufnit după ce l-a bătut Câmpulung: ”Umilinţă! Nu vreau să-şi bată cineva joc de cariera mea”
Vedeta care a făcut striptease pentru Adi Mutu, într-o emisiune tv! Imagini incendiare cu diva sexy: s-a dezbrăcat pentru fanii săi
Vedeta care a făcut striptease pentru Adi Mutu, într-o emisiune tv! Imagini incendiare cu diva sexy: s-a dezbrăcat pentru fanii…
Şi-a înşelat sau nu soţul? A jurat cu mâna pe Biblie, în Postul Paştelui!
Şi-a înşelat sau nu soţul? A jurat cu mâna pe Biblie, în Postul Paştelui!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am mâncat șase sarmale ca să nu mă doară stomacul de la medicamente
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am mâncat șase sarmale ca să nu mă doară stomacul de la medicamente
"Nu aveți 4 crime prea des. De fapt 5, soția mea era însărcinată". A măcelărit-o pe ea, copiii, apoi a…
Nava misterioasă văzută lângă Titanic înainte de scufundare
Nava misterioasă văzută lângă Titanic înainte de scufundare
Motivul pentru care Mihaela Cambei ţine nemişcată în parcare maşina primită cadou de la Ion Ţiriac
Motivul pentru care Mihaela Cambei ţine nemişcată în parcare maşina primită cadou de la Ion Ţiriac
Cătălina Ponor a ajuns de nerecunoscut! Cum s-a transformat trupul ei, la 7 ani după ce s-a retras din gimnastică
Cătălina Ponor a ajuns de nerecunoscut! Cum s-a transformat trupul ei, la 7 ani după ce s-a retras din gimnastică
Adevărul despre UNT. Ce cumperi, de fapt, când mergi la magazin
Adevărul despre UNT. Ce cumperi, de fapt, când mergi la magazin
Polițista de penitenciar, relații amoroase cu un deținut în celula acestuia. A fost trimisă după gratii pentru 15 luni - VIDEO
Polițista de penitenciar, relații amoroase cu un deținut în celula acestuia. A fost trimisă după gratii pentru 15 luni -…
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Ce ne jucăm pe GeForce Now în aprilie 2025
Ce ne jucăm pe GeForce Now în aprilie 2025
2025: La ce distanță de trecerea de pietoni ai voie să oprești/staționezi
2025: La ce distanță de trecerea de pietoni ai voie să oprești/staționezi
Mesaje, urări și felicitări de Florii 2025. Cele mai frumoase urări pentru cei care își serbează ziua numelui
Mesaje, urări și felicitări de Florii 2025. Cele mai frumoase urări pentru cei care își serbează ziua numelui
×