Tehnicianul italian Walter Zenga așteaptă să i se îndeplinească visul, să ajungă să o antreneze pe echipa sa de suflet, Inter Milano.
„Fiecare își alege propria stradă, eu am ales-o pe cea de antrenor și doar acest lucru mă interesează în clipa de față. Este adevărat că odată cu trecerea anilor, simți nevoia, din ce în ce mai mare, să te întorci acasă. Mereu aștept să fiu chemat (n.red – la Inter Milano). Acum, sunt pregătit să mă implic într-un nou proiect. Cred că merit această șansă, mai ales după ceea ce am reușit să fac în sezonul trecut la Crotone„, a spus Zenga la postul de radio RMC Sport Network.
Walter a fost întrebat și de varianta Luka Modric la Inter: „Dacă Inter îl vrea pe Modric, în cazul acesta, fără doar și poate, obiectivul echipei trebuie să fie câștigarea campionatului„.
Echipa la care este Adrian Stoian, Crotone, este ultima formație pe care a antrenat-o Walter Zenga, în a doua jumătate a sezonului trecut. Echipa italiană a retrogradat în Serie B.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER