Atac dur la PSG!** Președintele Franței a anunțat introducerea unei taxe care-i va lovi serios pe bogați

Salariile de peste 1 milion de euro din Franța vor fi taxate, din această toamnă, cu 75 la sută din tot ce depășește această sumă
Dacă legislația se va aplica, fondul total de salarii al lui PSG ar putea ajunge la 300 de milioane de euro

Probleme pentru jucătorii lui PSG. Sau, dacă aceștia și-au luat avocați prevăzători, la semnarea contractelor, pentru șeicii de la Qatar Investment Authority, fondul din Qatar care deține clubul parizian. Președintele Franței, Francois Hollande (58 de ani), și guvernul socialist le‑au pus gând rău bogaților. Vor să-i taxeze drastic. Evident, fotbaliștii vor fi printre cei care vor avea de suferit. Anunțată încă din campania electorală din februarie, așa-numita „supertaxă a milionarilor” este foarte aproape să fie pusă în aplicare. Duminică, într-o emisiune TV, Hollande a anunțat că, începând din această toamnă, toți rezidenții francezi ce au un salariu anual de cel puțin 1 milion de euro vor fi impozitați cu o „supertaxă” de 75 la sută din tot ce depășește această sumă. Practic, dacă un fotbalist câștiga până acum 2 milioane de euro, după aplicarea noii taxe va rămâne cu 1.250.000 de euro!

Zlatan, 14 milioane

Clubul din Ligue I care va fi afectat cel mai serios de noua taxă este PSG, o echipă unde aproape toți jucătorii sunt milionari la finalul anului. Cel mai prost plătit e fundașul Jallet, cu 1 milion de euro, în timp ce liderul salariilor este Zlatan Ibrahimovic. De altfel, din momentul în care s-a aflat că suedezul va încasa 14 milioane de euro pe an, socialiștii francezi au luat foc. „Managerii din fotbal trebuie să facă puțină ordine: chiar avem un campionat de asemenea nivel încât să justifice salariile astea astronomice?”, s-a întrebat Hollande, într‑un interviu pentru France 3.

Exodul francez?

Dacă noua taxă se va aplica fără restricții, iar președintele Franței a avertizat că „nu se vor face excepții”, PSG-ul va avea de plătit în jur de 146 de milioane de euro, doar pentru primele cinci salarii! Iar ținând cont că Van der Wiel, Motta, Sirigu, Alex, Sakho, Lugano sau Nené au toți salarii ce depășesc 2 milioane, costul total al vestiarului de la PSG ar urma să depășească 300 de milioane! Mai mult decât salariile însumate de la Lyon, Marseille, Lille și Bordeaux. După estimările lui Frederic Thiriez, președintele Ligii de Fotbal, noua situație fiscală din Franța ar putea determina plecarea din Ligue I a aproape 150 de fotbaliști de top, un sfert din totalul jucătorilor! „O astfel de măsură înseamnă moartea fotbalului francez”, a avertizat Thiriez.

Cel mai bogat francez. Și belgian

Anunțată „apocalipsă fiscală” a bogaților pregătită de Hollande pare că a determinat deja primele mișcări în rândul oamenilor de afaceri din Hexagon. Luni, la o zi după ce Hollande anunțase aplicarea „supertaxei”, Bernard Arnault (63 de ani), cel mai bogat om din Europa, cu o avere estimată la 41 de miliarde de euro, și-a luat cetățenia belgiană. Arnault, președintele companiei LVMH (Louis Vuitton – Moët Hennessy), cel mai mare concern mondial pe piața produselor de lux, a anunțat că-și va păstra și cetățenia franceză și că își va plăti în continuare taxele. Presa franceză are altă părere.

Am aflat că antrenorul lui PSG câștigă 6 milioane pe an. Echipa e bună, îmi place, dar chiar are rezultate așa bune încât antrenorul să câștige atât?
Francois Hollande, președintele Franței

3.000 de persoane din Franța ar urma să fie afectate de noua taxă (potrivit președintelui francez Hollande – foto mic)

2 ani ar urma să se aplice „supertaxa” bogaților, susține Hollande
 

Publicat: 12 09. 2012, 08:30
Actualizat: 12 09. 2012, 08:31