ATENȚIE Oțelul!** Manchester a înscris 13 goluri în ultimele două partide! Bolton – United 0-5
Formația Manchester United, adversara echipei Oțelul Galați în grupa C a Ligii Campionilor, a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 5-0 (3-0), gruparea Bolton Wanderers, într-un meci din etapa a IV-a a campionatului Angliei.
Golurile au fost înscrise de Hernandez ‘5, ’58 și Rooney ’20, ’24, ’67.
Echipa antrenată de Alex Ferguson a evoluat în următoarea formulă: De Gea – Jones, Ferdinand, Evans (Smalling ’62), Evra – Nani, Cleverley (Carrick ‘8), Anderson, Young (Giggs ’61) – Hernandez, Rooney.
Campioana României, Oțelul Galați, va evolua în grupa C a Ligii Campionilor, alături de echipele Manchester United (Anglia), Benfica Lisabona (Portugalia) și FC Basel (Elveția). Oțelul și Manchester United se vor întâlni în 10 octombrie, în România, și în 2 noiembrie, în Anglia.