ATENȚIE, s-a „trezit” United! OFICIAL | Van Gaal a făcut al doilea transfer al verii, pentru 20 de milioane de euro
Manchester United a perfectat al doilea transfer al verii, anunță Daily Mail. După Memphis Depay, pentru care diavolii au plătit aproape 30 de milioane de euro, în lotul lui Van Gaal a ajuns și internaționalul italian Matteo Darmian.
United s-a înțeles cu AC Torino pentru transferul fundașului de 25 de ani în schimbul a 20 de milioane de euro (17 milioane plătibili imediat, iar restul în funcție de performanțele jucătorului).
Darmian are 13 selecții în naționala Italiei, fiind văzut drept unul dintre cei mai promițători fundași dreapta din lume. Între 2006 și 2009, Darmian a făcut parte din lotul lui AC Milan, unde a avut însă puține șanse de a se face remarcat.
Darmian vine la United să acopere un post considerat deficitar de Van Gaal. În sezonul trecut, fundaș dreapta a fost folosit în cele mai multe rânduri ecuadorianul Antonio Valencia, acesta fiind la bază mijlocaș. O altă opțiune a lui United pentru banda dreaptă a fost reprezentată de brazilianul Rafael, care nu l-a convinsă însă pe Van Gaal că poate face față ca prima opțiune pe post.