Atletico a umplut golul lăsat de plecarea lui Courtois. Campioana Spaniei a ajuns la un acord pentru Jan Oblak, de la Benfica
Rămasă fără belgianul Thibaut Courtois, revenit la Chelsea după împrumut, Atletico Madrid a găsit un înlocuitor pentru postul de portar. Campioana Spaniei a ajuns la un acord cu Benfica pentru transferul slovenului Jan Oblak (21 de ani), unul dintre cei mai buni oameni ai portughezilor în stagiunea precedentă. Acesta va semna un contract care se va întinde pe următoarele 6 sezoane.
Născut la Skofja Loka (Slovenia), pe 7 ianuarie 1993, goalkeeperul și-a făcut debutul în naționala țării sale pe 11 septembrie 2012, într-un meci împotriva Norvegiei. La 1,86 metri înălțime, Oblak impresionează nu doar prin statură, ci și prin reflexele extraordinare și siguranța demonstrată între buturi.
Portarul sloven a cucerit în sezonul 2013-2014 tripla cu Benfica, Cupa Ligii, campionat, Cupă, bifând în total 27 de meciuri. De asemenea, Oblak a avut o contribuție importantă la ascensiunea „vulturilor” în finala Europa League, pierdută la penalty-uri în fața Sevillei.
Jan Oblak a fost cumpărat de Benfica de la Olimpija Ljubljana în 2010, în schimbul a numai 750.000 de euro, dar a fost împrumutat ulterior la mai multe echipe din Portugalia, ca Beira Mar, Olhanense, Uniao Leiria sau Rio Ave. Cota actuală a portarului este de 4.000.000 de euro, conform transfermarkt.de.
Directorul sportiv al lui Atletico, Jose Luis Perez Caminero, s-a declarat încântat de noul transfer: „Oblak este un portar de foarte mare calitate, care ne va ajuta foarte mult cu talentul său enorm. Este unul dintre portarii cu cea mai bună cotă și suntem fericiți că putem conta pe el. Este o veste foarte bună pentru clubul nostru”.