Atletico Madrid a încheiat la egalitate, scor 0-0, partida disputată marți pe terenul nou-promovatei Leganes, în etapa a doua din La Liga, după ce în runda inaugurală a remizat pe Vicente Calderon, scor 1-1 cu Deportivo Alaves.
Atacantul francez Antoine Griezmann, care a jucat primul său meci oficial în acest sezon, crede că Atletico trebuie să își îmbunătățească jocul cât mai repede.
„Dacă vom continua așa, vom lupta pentru evitarea retrogradării. Suntem supărați, trebuie să ne revenim pentru că altfel vom avea probleme. Trebuie să redevenim noi înșine”, a afirmat Griezmann, citat de Goal, după partida cu Leganes.
Atletico Madrid, care a încheiat campionatul trecut pe locul 3 și a ajuns până în finala Ligii Campionilor, se află pe poziția a 11-a după primele două etape din La Liga, cu două puncte. Nou-promovata Leganes se află temporar pe locul 3, cu patru puncte.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER