Au aflat și englezii: „Raț merge la West Ham”

Șahtior a câștigat campionatul duminică, iar Răzvan Raț (31 de ani) a fost titular. „Am vrut să îi ofer acest moment”, a spus Lucescu, lăsând de înțeles că fotbalistul se va despărți de gruparea ucraineană în această vară. Așa cum ProSport a anunțat încă de două săptămâni, Raț este foarte aproape de un transfer la West Ham United. Jurnaliștii britanici de la „The Guardian” au aflat că jucătorul a fost dorit și de Marseille, dar în cele din urmă a ales să joace în Premier League pentru următoarele trei sezoane. Salariul stagional al fundașului stânga va fi în jur de 2 milioane de euro, puțin mai mic decât ce câștiga la Șahtior.

Un factor important în alegerea destinației l-a avut faptul că West Ham nu are în prezent niciun fundaș stânga care să se ridice la pretențiile formației. Asta face ca Raț să devină încă din start un jucător important pentru Sam Allardyce, urmând să fie titular din sezonul viitor.

Publicat: 01 05. 2013, 08:47
Actualizat: 01 05. 2013, 08:48