Au crezut în el a doua oară, l-au adus pentru a-l înlocui pe Neymar, a dezamăgit și pleacă după doar șase luni. Jucătorul pe care Barcelona îl trimite în Premier League
Gerard Deulofeu (23 de ani) pleacă din nou de la Barcelona. Fotbalistul readus de catalani în această vară, de la Everton, cu titlul de înlocuitor al lui Neymar va reveni în Premier League, urmând să joace pentru Watford până la finalul acestui stagiuni.
Transferul lui Philippe Coutinho și reîntoarcerea lui Ousmane Dembele fac ca Deulofeu să nu-și mai găsească un loc în echipa lui Ernesto Valverde, iar Barcelona a hotărât să-l împrumute din nou pe mijlocașul ofensiv de 23 de ani, anunță presa iberică. De această dată, catalanii au ajuns la un acord cu Watford, revelația primelor etape din Premier League, iar „viespile” nu vor avea opțiune de cumpărare, urmând ca salariul să fie plătit tot de clubul de pe Camp Nou.
Deulofeu pleacă din nou de la Barcelona cu imaginea fotbalistului care nu a confirmat nici de această dată așteptările, după o jumătate de sezon în care a prins 892 de minute, a jucat în 17 meciuri și a strâns doar două goluri și trei pase decisive.
Crescut în La Masia, Deulofeu i-a convins pe șefii Barcelonei să-l readucă pe Camp Nou în vara lui 2017, după ce a impresionat în tricoul lui AC Milan, unde fusese împrumutat de Everton, echipă care le plătise catalanilor șase milioane de euro pentru transferul definitiv, în 2015.
12 milioane de euro a costat-o pe Barcelona „repatrierea” lui Deulofeu, care e cotat la 14 milioane de euro de site-ul transfermarkt.