Au dat bani să scape de el:** Raul, aruncat ca o măsea stricată! Detalii INCREDIBILE despre transferul la Schalke 04
Clemens Tonnies, președintele lui Schalke 04, a declarat că i-a propus lui Raul o ofertă de prelungire a contractului pentru încă un sezon. Presa din Germania anunță că jucătorul vrea un contract pentru doi ani.
„Îl dorim pe Raul, dar nu cu orice preț. Așteptăm răspunsul lui. Sper să se decidă în câteva săptămâni”, a spus Tonnies la postul de televiziune Sky 90.
Conform unor informații, salariul lui Raul este de 7 milioane de euro anual, dintre care două milioane sunt suportate de fostul său club. Aceste „subvenții” acordate de președintele Realului, Florentino Perez, se termină în luna iunie, ceea ce înseamnă că valoarea viitorului angajament al lui Raul va fi mai mic. Dacă nu va continua în Bundesliga, atacantul mai are oferte din Qatar și SUA.
Cifrele lui Raul
Raul a reușit 323 de goluri pentru Real Madrid, 44 pentru naționala Spaniei și 33 în două sezoane de când îmbracă tricoul lui Schalke. Seria impresionantă a celui supranumit „Raul Madrid” pe stadionul Santiago Bernabeu a început pe 5 noiembrie 1994, atunci când marca golul de 3-1 pentru Real Madrid în derby-ul cu Atletico Madrid (meci încheiat 4-2). Din acel moment, nu a existat sezon în care Raul să nu marcheze, acumulând 17 ani în care a fost fidel golului. Raul este în acest moment cel mai bun marcator din istoria lui Real Madrid, al doilea din istoria naționalei Spaniei și liderul marcatorilor din cupele europene, cu 72 de reușite.
La Real Madrid a evoluat timp de 16 sezoane, iar cea mai bună performanță personală a înregistrat-o în sezonul 1998-1999, când a punctat de 39 de ori în 56 de meciuri. Raul a cucerit în acel an și titlul de golgheter din Spania, cu 25 de reușite, trofeu pe care avea să-l mai primească și în 2000-2001 (24 de goluri marcate).