Alessandro Del Piero a jucat ultimul meci pentru Juventus duminică seara în finala Cupei Italiei cu Napoli. După 19 ani, unul dintre cei mai valoroși jucători din istoria fotbalului a plecat de la echipa cu care a cunoscut cele mai mari satisfacții în fotbal.
Neymar este omul cu care Juventus vrea să-l înlocuiască pe Del Piero. Neymar este unul dintre cei mai în formă jucători brazilieni în acest moment, iar ofertele din Europa nu lipsesc. După ce oficialii lui FC Santos au negat un precontract cu FC Barcelona, despre care se spunea că ar fi plătit 50 de milioane pentru a-și asigura serviciile sale din 2013, se pare că Neymar a intrat în vizorul celor de la Juventus, noua campioană a Italiei, scrie Tuttosport.
Luis Alvaro Ribeiro, președintele lui FC Santos, a declarat: „Juventus este doar unul dintre cluburile care îl vor pe Neymar”.
Juve este de asemenea și în căutarea unui veritabil om de gol. După ce au s-au interesat de Van Persie și Cavani, se pare că torinezii s-au oprit la Gonazalo Higuain, de la Real Madrid.
34,7 km/h a fost viteza maximă atinsă de Neymar într-un meci cu Sao Paolo
8 goluri în 16 partide a marcat Neymar pentru naționala „Cariocas” pentru care a debutat la 18 ani
Alessandro Del Piero a jucat la Juventus Torino din 1993 și a fost căpitan din 2001. Del Piero este și câștigător al Cupei Mondiale, în 2006, cu Italia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER