Au refuzat un „nazist”!** Trebuia să antreneze Celta, dar fanii nu au fost de acord cu convingerile lui

*Salva Ballesta trebuia să fie noul antrenor secund al Celtei Vigo, dar a fost „renegat” de suporterii Celtei

*Ballesta a fost numit „nazist” și „fascist” de fanii Celtei

Distrus pentru propriile convingeri. Așa se simte fostul atacant iberic Salvador Ballesta (foto / 37 de ani) după ce a fost refuzat de Celta Vigo pentru convingerile sale politice. Totul s-a derulat repede. Galicienii nu au mai câștigat un meci din 6 ianuarie și au ajuns pe locul 18, retrogradabil. Duminică, șefii clubului l-au demis pe Paco Herrera, înlocuindu-l cu Abel Resino. Iar noul antrenor l-a propus pe Ballesta, antrenor la grupele de juniori ale Malagăi, drept secund. Însă atunci când se îndrepta spre Vigo, Ballesta a primit un telefon de la președintele Celtei, Carlos Mourino: „Întoarce-te acasă, nu putem să colaborăm”.

Ce s-a întâmplat? Alegerea lui Resino a fost aspru criticată de fanii Celtei, care au inițiat o campanie împotriva lui Ballesta pe Facebook și pe Twitter. Motivul e simplu: convingerile politice ale fostului atacant, care își sărbătorea golurile marcate printr-un salut militar și are ca ton de apel imnul Spaniei. „E nazist și fascist”, au scris fanii pe Twitter, amintind că unul dintre idolii săi e fostul pilot nazist Hans Rudel, colonel în aviația germană în Al Doilea Război Mondial, așa cum amintea „Der Spiegel” în urmă cu cinci ani. Ballesta nu a ascuns niciodată că este un naționalist, criticându-i public pe bascii și catalanii care își doresc independența. Un exemplu este și modul în care a reacționat la declarațiile fostului jucător al Barcei, Oleguer, care apărase idealurile catalane de independență în 2006: „Am mai mult respect față de excrementele unui câine decât pentru acest om”.

27 de goluri a marcat Salva Ballesta pentru Santander în sezonul 1999-2000, fiind golgheterul campionatului spaniol

Tatăl fostului internațional spaniol a fost pilot militar în aviația spaniolă. Ballesta a spus că dacă nu ar fi devenit fotbalist, ar fi fost soldat

Publicat: 20 02. 2013, 08:35
Actualizat: 20 02. 2013, 08:36