Avancronica finalei Ligii, terminată indecis în Bundesliga!** Dortmund – Bayern 1-1

Formația Borussia Dortmund a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul susținut, sâmbătă, pe teren propriu, în compania echipei Bayern Munchen, în etapa a XXXII-a a campionatului Germaniei, informează AFP.

Pentru Borussia a marcat Grosskreutz ’11, iar pentru Bayern a înscris Gomez ’23.

Partidele SC Freiburg – FC Augsburg și Hamburger SV – VfL Wolfsburg sunt programate duminică.

MEDIAFAX


Min. 90 – Final de meci
Min. 65 – xx Bayern rămâne în „10” după ce Rafinha este eliminat
Min. 60 – Neuer reușește să pareze penalty-ul executat de Leandowski, după un henț în careul Bayernului
Min. 23 – GOOOL BAYERN! Gomez egalează cu o lovitură de cap de la 6 metri, după o centrare perfectă a lui Rafinha
Min. 11 – GOOOL BORUSSIA! Grosskreutz reia din prima o centrare la bara a doua a lui Blaszczykowski de pe partes stângă

Min. 1 – A început partida


ECHIPELE DE START

Borussia: Weidenfeller – Grosskreutz, Subotic, Santana, Schmelzer – Kehl, Sahin – Blaszczykowski, Gundogan, Schieber – Lewandowski

Bayern: Neuer – Rafinha, Van Buyten, Boateng, Contento – Tymoshchuk, Luiz Gustavo – Xhaqiri, Pizarro, Alaba – Mario Gómez


Cu trei săptămâni înainte de finala Ligii Campionilor, Dortmund și Bayern se întâlnesc diseară în Bundesliga. Însă cei doi antrenori au anunțat că vor trimite în teren echipe în care nu se vor regăsi titularii obișnuiți

Lahm, Schweinsteiger, Ribery și Robben nu vor juca pentru Bayern, în timp ce Götze și Bender nu pot evolua pentru Dortmund

Șefii lui Dortmund sunt nemulțumiți că Bayern l-a transferat pe Götze și nu vor participa la dineul oficial dinaintea partidei

La mijlocul săptămânii, Bayern München și Borussia Dortmund au devenit primele echipe germane din istoria Ligii Campionilor care se vor întâlni în finala competiției. Însă până la ultimul act de pe „Wembley”, din 25 mai, cele două echipe care domină atât fotbalul german, cât și pe cel european, se întâlnesc în această seară (ora 19:30, în direct pe Eurosport 2) în etapa a 32-a din Bundesliga.

Bayern odihnește patru titulari

„Va fi un bun prilej să le dăm o șansă tinerilor să crească și să evolueze într-un meci important. Nu putem vorbi de o repetiție pentru că vor exista schimbări importante la atât noi, cât și Dortmund”, a declarat ieri antrenorul lui Bayern, Jupp Heynckes. Într-adevăr, bavarezii se vor deplasa pe „Signal Iduna Park” fără patru dintre titulari. Este vorba despre Lahm, Schweinsteiger, Ribery și Robben, care sunt accidentați ușor și nu vor risca nimic înaintea finalei de pe „Wembley”. Aceeași situație se întâlnește și la Dortmund, unde viitorul jucător al lui Bayern, Götze, și Bender nu vor juca, iar polonezii Lewandowski și Blaszczykowski sunt incerți. „Bayern nu ne sperie. O să jucăm tare, dar vă dați seama că finala e mult mai importantă. Nu o să îi speriem nici noi, cred că ne cunoaștem prea bine”, a declarat și antrenorul lui Dortmund, Jurgen Klopp.

„Nu vom lua prânzul oficial împreună cu șefii lui Bayern”

Dacă pentru cei doi antrenori meciul pare că nu contează, obiectivul lor fiind de a-și proteja jucătorii pentru finala Ligii de pe 25 mai, nu același lucru se poate spune și despre președintele Borussiei, Hans-Joachim Watzke. Acesta a început o tiradă împotriva șefilor lui Bayern, pe care îi acuză că l-au „furat” pe Mario Götze, deși bavarezii au plătit clauza de transfer a mijlocașului de 20 de ani. „Vom da mâna cu ei, sunt bineveniți aici. Dar nu va exista un prânz oficial. De ce să mă așez cu ei la masă? Să mănânc clătite și să mă prefac că totul e bine? Nu, nu pot face asta. Atitudinea lor a fost ciudată”, a declarat Watzke, care i-a îndemnat totuși pe fani să nu își înjure adversarii.

Fanii lui Dortmund au cerut deja 250.000 de tichete pentru finala de pe „Wembley”

Publicat: 04 05. 2013, 18:10
Actualizat: 04 05. 2013, 21:44