Jucătorii lui Quilmes, club de primă ligă din Argentina, sunt nevoiți să se antreneze cu poliția lângă ei după ce au fost atacați de fani în urma rezultatelor slabe din campionat, formația ocupând ultima poziție.
După înfrângerea din ultima etapă, împotriva celor de la Gimnasia La Plata, jucătorii s-au plâns conducerii că au fost atacați de suporteri cu pietre. În urma acestor incidente conducătorii clubului au luat decizia de proteja echipa la antrenamente cu ajutorul poliției argentiniene.
Autobuzul care transporta lotul a fost atacat cu pietre în momentul în care jucătorii au ajuns la stadion pentru a-și lua lucrurile de la stadion, după înfrângerea din campionat. Suporterii nu s-au limitat doar la a distruge autobuzul. Mai multe mașini ale jucătorilor au fost vandalizate și lotul a fost urmărit și amenințat până în fața secției de poliție unde a fost depusă o plângere împotriva agresorilor
„Am discutat cu jucătorii, apoi cu conducătorii și acum am reușit să obținem susținerea agenției de securitate din zonă. Acum jucătorii se pot antrena în siguranță”, a declarat Sergio Marchi, reprezentantul sindicatului jucătorilor din Argentina.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER