Azerbaidjan dă bani la Atletico!** Deținătoarea Europa League a semnat recent un contract de sponsorizare cu statul ex-sovietic pentru 10 milioane de euro pe an

Gruparea spaniolă încasează 20 de milioane pentru două sezoane de la țara caucaziană, care țintește organizarea J.O. din 2020

Atletico Madrid a dat peste o mină de aur. De fapt, peste un zăcământ de petrol și gaze naturale. Debutul de sezon a prins-o fără sponsor pe tricou, dar gruparea madrilenă a semnat la începutul lunii un contract bănos cu o…țară, după „modelul” Qatar, care îi priește Barcelonei. „El Derbi” din 2 decembrie, cu Realul, a fost primul în care Falcao&Co. au promovat imaginea „țării de foc” din Caucaz, iar valoarea contractului, potrivit celor de la „As”, este de 20 de milioane de euro, pe două sezoane. Înțelegerea între părți este una extinsă, și permite colaborări în domeniul financiar, comercial și sportiv. Nu este exclus să vedem, la un moment dat, pe pieptul lui Falcao&Co, numele companiei petroliere de stat din Azerbaidjan, SOCAR. Tot ca parte a contractului, Atletico va juca un amical în fosta țară sovietică în 2013, când va participa și la deschiderea unei școli de fotbal la Baku.

Criză de sponsori
Nume important în Spania, Atletico a avut probleme totuși, în ultima perioadă, în găsirea unui sponsor mărinimos. În cea mai mare parte a sezonului trecut n-a avut reclamă pe tricou, iar în opt din ultimele nouă etape a promovat imaginea unui lanț hotelier din Turcia, Rixos Hotels Group. Excepția a fost returul lui „El Derbi”, pentru care „alb-roșii” au semnat un contact cu compania chineză de telecomunicații Huawei. Au existat și oferte picante, refuzate însă de Atletico. Spre exemplu, cea de la Ashley Madison, un site de nișă care încurajează relațiile extraconjugale!

30 de milioane de euro pe sezon primește Barcelona de la Qatar Foundation

Totul pentru J.O. din 2020
Azerbaidjanul apelează la o campanie de promovare agresivă și pune la bătaie fonduri nelimitate pentru a dovedi că poate organiza Jocurile Olimpice din 2020 (Baku și-a depus oficial candidatura în septembrie 2011). Pentru a-și atinge obiectivul, azerii atacă pe toate fonturile, la suprafață sau „underground”. Dacă la Atletico Madrid au ales o variantă vizibilă, în cazul Asociației Internaționale de Box Amator au apelat la una „mascată”. Conform unei anchete BBC, Ministerul pentru Situații de Urgență din Azerbaidjan a sponsorizat o competiție AIBA cu 10 milioane de dolari. În contrapartidă, șefii boxului amator ar urma să susțină proiectul olimpic al statului din Caucaz. Azerbaidjanul, o țară cu însemnate zăcăminte de petrol,  a aplicat aceeași strategie și cu alte federații internaționale.

Publicat: 14 12. 2012, 08:47
Actualizat: 14 12. 2012, 08:48