Azi se joacă derby-ul în care spectatorii vor fi controlați cu etilotestul la intrarea în stadion! Interdicții pentru fanii care vin băuți la meciul la care se uită o țară întreagă. SPECIAL
River Plate – Boca Juniors e mai mult decât un meci de fotbal în Argentina, e o rivalitate care a ajuns la episodul 263.
„Superclásico” este unul dintre evenimente istorice din acest sport, cu atât mai mult cel de acum, după ce Secretariatul de Securitate din Buenos Aires a confirmat că pentru prima dată vor fi efectuate teste de alcool la intrarea pe „La Bombonera”.
Derby-ul River Plate – Boca Juniors, meciul în care spectatorii vor fi controlați cu etilotestul la intrare
Meciul dintre cele două echipe, care se va disputa sâmbătă, 21 septembrie, la ora 22.00 -ora României-, va fi marcat de acest fapt fără precedent, care obligă toți participanții să nu depășească o alcoolemie de 0,5 grame pe litru de sânge, asta dacă doresc să ajungă la stadion.
Termenul „Clásico” își are originea în Argentina, iar ulterior a fost exportat în alte țări precum Spania și Mexic. Potrivit unor statistici din această țară, cele două formații dețin peste 70 la sută dintre toți fanii fotbalului argentinian între ei.
Cele 54.000 de bilete vândute deja pentru cea mai importantă confruntare din fotbalul argentinian prevestesc o asistență uriață pe terenul celor de la Boca, ceea ce a dus la luarea măsurilor de prevenție pentru ceea ce s-ar putea întâmpla.
Maximiliano Piñeiro, subsecretarul pentru securitatea urbană din Buenos Aires, a declarat că această inițiativă este realizată din cauza „consumului în creștere de alcool înainte de meciurile de fotbal”.
„Această măsură are ca scop ca societatea să înceapă să înțeleagă că legea îi împiedică pe cei care consumă cantități importante de alcool să intre în evenimente de masă”, a spus el.
Lider este Velez Sarsfield. Duel între locul 10 și 11
Decizia luată a generat deja multe controverse în țară, întrucât este obișnuit să se efectueze anumite acțiuni înainte de meciuri în care se consumă alcool. Fanii nu înțeleg de ce are loc o asemenea schimbare într-un asemenea moment.
Buenos Aires va fi vopsit în culoarea ambelor echipe pentru această „ciocnire”, cu un public nemulțumit de o măsură de test, care va fi folosită ca punct de referință pentru a continua cu ea în viitor sau de a o modifica într-un anumit fel.
Cele doua grupări sunt vecine în ierarhie, fiind pe locurile 10 si 11, ambele cu cate 21 de puncte, la 9 puncte in spatele liderului Velez Sarsfield. Meciul nu se transmite în România.