Bölöni și-a dat demisia de la PAOK!** Antrenorul este pe lista lui Olympiacos

După nouă luni petrecute pe banca lui PAOK, aventura lui Laszlo Bölöni la Salonic s-a încheiat. Tehnicianul român a demisionat din cauza crizei financiare care a afectat clubul, refuzând diminuarea salariului cu 50 la sută. Următoarea destinație a românului ar putea fi Olympiacos Pireu, campioana Greciei.
Deși a îndeplinit obiectivul trasat de conducere înaintea sezonului, calificarea echipei în Europa League, Laszlo Bölöni nu va continua pe banca lui PAOK Salonic. Motivul demisiei tehnicianului român în vârstă de 59 de ani este de natură financiară. Afectați de criza care a lovit puternic Grecia, oficialii clubului i-au propus fostului selecționer al României un salariu redus cu 50 la sută, însă acesta nu s-a lăsat convins de planul lor și a demisionat.

Presa greacă scrie că tehnicianul român se află printre favoriții postului de antrenor al lui Olympiacos, rămas vacant după ce Ernesto Valverde a plecat de la campioana elenă. Printre contracandidații lui Bölöni se numără Hector Cuper (fostul antrenor al lui Bogdan Stancu de la Orduspor), Juan Martinez (Levante) sau Vitor Pereira (FC Porto).

550 de mii de euro a fost salariul lui Bölöni în acest an la PAOK Salonic

16 victorii în 36 de meciuri a adunat Bölöni într-un sezon pe banca lui PAOK

Publicat: 29 05. 2012, 08:16
Actualizat: 29 05. 2012, 08:17