Gareth Bale a fost cu un picior în curtea Barcelonei, cu mult timp înainte să semneze cu Real Madrid, susține publicația Sport.es.
În urmă cu mai bine de un an, catalanii erau în căutarea unui jucător de bandă stângă. Prima opțiune a fost Gareth Bale.Oficialii Barcelonei au demarat negocierile și au căzut de acord cu Tottenham pentru 60 de milioane de euro. Operațiunea era aproape de a se materializa.
Unde s-a rupt firul? În afacere a intervenit agentul lui Gareth Bale, Jonathan Barnett. Sport.es, care citeazp latdp.cat, susține că au existat două runde de negocieri pentru realizarea transferului, una la Barcelona, cealaltă la Londra. Tratativele au fost însă blocate de condițiile puse de impresarul Jonathan Barnett.
Acesta le-a cerut catalanilor să aștepte încă doi ani pentru a-l transferape Gareth Bale, deoarece jucătorul nu s-a maturizat încă și nu poate pleca de lângă familia sa din Anglia într-o altă țară, cu o cultură diferită și într-un alt campionat. Cei de la FC Barcelona n-au stat prea mult pe gânduri, au abandonat negocierile, iar la scurt timp l-au cumpărat pe Jordi Alba. Între timp, după un an, Gareth Bale a ajuns la Real Madrid.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER