Bale, ce accidentare horror!** Cel mai curtat jucător al Europei va sta pe bară cel puțin 6 luni
Văzut drept principala atracție a perioadei de transferuri din
această vară, galezul Gareth Bale a fost scos din circuit pentru
cel puțin 6 luni de o accidentare groaznică suferită în timpul
meciului cu Blackpool (1-1).
Scoțianul Charlie Adam a intrat violent la super-mijlocașul lui
Tottenham, îndoindu-i acestuia piciorul într-un mod îngrozitor,
care i-a făcut pe medicii grupării londoneze să creadă că este
vorba despre o fractură. Verdictul urmează să fie pronunțat în
cursul zilei de duminică sau, cel mai târziu, luni, însă în mod
cert Bale va rata restul sezonului și va putea fi apt, cu noroc,
abia la startul următoarei stagiuni.
„Nu am avut nicio intenție să-l accidentez pe Gareth, eu
sunt unul dintre jucătorii cărora le place să vadă fotbaliștii de
valoare pe teren, iar e unul dintre aceștia. Am vrut doar să joc
balonul, mi-a părut extrem de rău să-l văd ieșind
accidentat”, a spus agresorul Charlie Adam după
meci.
Gareth Bale figurează pe lista de transferuri a mai multor grupări
puternice din Europa după sezonuul excelent din Liga Campionilor,
FC Barcelona, Real Madrid sau Inter Milano interesându-se de
serviciile galezului în vârstă de 21 de ani.