Bale, „finanțator” la Tottenham! Spurs e aproape să îi transfere pe Willian și Lamela

*Vânzarea lui Bale la Real Madrid ar însemna un buget de transferuri mai mare pentru Tottenham, care are de gând să investească suma încasată pe galez în jucători noi

*Bale poate răsufla ușurat. Șefii lui Tottenham dau semne că îl vor lăsa pe galez să semneze cu Real Madrid, găsind deja înlocuitori pentru mijlocașul de 23 de ani

*Dacă vor perfecta transferurile lui Willian și Lamela, Spurs va cheltui aproape 150 de milioane de euro în această vară

După ce moda șeicilor și a oamenilor de afaceri din fostul spațiu sovietic a explodat în ultimii ani, Tottenham propune o altă strategie. Echipa din Londra poate intra puternic în topul echipelor din Anglia după ce a fost foarte activă pe piața transferurilor în această vară. Soldado (30 de milioane de euro), Chadli (8 milioane de euro), Paulinho (20 de milioane de euro) sau Capoue (11 milioane de euro) au semnat deja cu Spurs, iar lucrurile nu se vor opri aici. Presa internaționașă a scris ieri că șefii echipei sunt foarte aproape de a-l aduce pe Willian (25 de ani), de la Anji, deși în cursa pentru mijlocaș se afla și Liverpool. Un alt jucător care este cu un pas în curtea lui Tottenham este Erik Lamela (21 de ani), atacantul lui AS Roma. Șefii echipei din capitala Italiei au fost văzuți ieri în Londra, iar surse din anturajul formației susțin că negocierile cu Spurs sunt foarte avansate. Însă care este rețeta unei formații fără o figură potentă din punct de vedere financiar să conteze atât de mult în perioada de mercato?

Vânzarea lui Bale, garantul financiar

Răspunsul este simplu. Presa din Anglia susține că oamenii din conducerea lui Tottenham au cedat cerințelor repetate ale lui Gareth Bale și l-au lăsat pe mijlocașul galez de 23 de ani să meargă la Real Madrid. Suma este una uriașă! S-a scris că aceasta se va ridica la 100 de milioane de euro, plus transferul fundașului stânga Fabio Coentrao. Astfel, Tottenham are un surplus la bugetul de transferuri, pe care managerul Andre Villas Boas dorește să îl exploateze la maximum.

Pentru Willian, aflat pe lista de transferuri la Anji, se vor plăti aproape 42 de milioane de euro, cu șapte milioane în plus față de ce oferea Liverpool. Iar pentru Lamela încă 36 de milioane! Asta după ce campania de achiziții a verii de până acum i-a ușurat pe Tottenham de aproape 70 de milioane de euro.

În cazul în care îl transferă pe Willian, Tottenham va depăși recordul celui mai scump transfer, realizat cu prilejul aducerii lui Roberto Soldado din această vară, atacantul Valenciei costând 30 de milioane de euro. Pe podium în acest top se situează atacantul Darren Bent (24,7 milioane de la Charlton în 2007) și David Bentley (22 de milioane de euro de la Blackburn în 2006).

321,5 milioane de euro este valoarea lotului lui Tottenham, conform site-ului transfermarkt.de

Publicat: 21 08. 2013, 08:25
Actualizat: 21 08. 2013, 08:26