Bale în situația lui Rusescu! Starul Realului, pus la regim înainte de debutul pe Bernabeu! Rezultatele sunt uimitoare

Transferat în această vară de la Tottenham la Real Madrid, pentru 91 de milioane de euro, galezul Gareth Bale are încă probleme cu pregătirea fizică, după o vară în care a fost mai concentrat la transferul său decât la antrenamente, anunță cotidianul Marca.

Nemulțumit de forma în care Bale s-a prezentat la echipă, Ancelotti i-a pregătit mijlocașului un program special, iar rezultatele s-au văzut imediat.

Creștere de 26%!
Conform sursei citate, rezsitența la efort a galezului a crescut cu 26% la sută din momentul în care a început antrenamentele la Real, după ce a urmat un program extrem de strict.

Bale a fost pus să sprinteze în mod repetat pe lățimea terenului de antrenament (aproximativ 70 de m). Galezul trebuia să pargurgă distanța în mai puțin de 15 secunde, după care avea o pauză egală cu timpul de alergare și o lua de la capăt, anunță Marca. Obiectivul: o îmbunătățire a vitezei și așa extraordinare a fostului jucător al lui Tottenham.

Cum rezultatele s-au făcut simțite imediat, Bale e pregătit să debuteze în fața propriilor fani.


Exagerând puțin, Bale se află într-o situație similară cu cea a lui Raul Rusescu, pe care șefii Sevillei l-au pus la slăbit imediat după transfer. Problema lui Rusescu e însă că, deși a prins întreaga pregătire de vară alături de colegii săi, nu a reușit însă să ajungă la un nivel considerat acceptabil de tehnicianul Unai Emery.

Publicat: 22 09. 2013, 11:20
Actualizat: 22 09. 2013, 11:21