Bale sau Ronaldo? United vrea „să arunce în aer” cel mai mare transfer din istoria sa
După ce Cristiano Ronaldo a negat faptul că ar fi semnat un nou contract cu Real Madrid, zvonurile privind o despărțire de „galactici” s-au intensificat în ultimele ore.
„Toate știrile despre prelungirea contractului cu Real sunt false”, a spus Ronaldo.
Manchester United aștepta doar un semn pentru a încerca să-l readucă pe Old Trafford, iar anunțul făcut de portughez poate fi acel indiciu.
Familia Glazer vrea să facă un transfer cu adevărat important în această vară, iar în cazul în care Ronaldo va alege să-și prelungească înțelegerea cu Real, United este dispusă să cheltuie o avere pentru aducerea lui Gareth Bale de la Tottenham, galezul dorit cu insistență și de Real sau PSG, anunță cei de la The Sun.
„Diavolii roșii” sunt pregătiți să cheltuie în jur de 100 de milioane de euro pentru aducerea unuia dintre cei doi.
Cel mai scump transfer din istoria lui United a fost făcut în 2007, atunci când au plătit 40 de milioane de euro pentru aducerea lui Dimitar Berbatov de la Tottenham.