Balotelli, în pericol să nu prindă Euro:** amenințarea lui Prandelli

Selecționerul Italiei, Cesare Prandelli, l-ar putea exclude pe atacantul Mario Balotelli din echipa pentru Euro-2012, după un nou cartonaș roșu primit de jucător la meciul pierdut de Manchester City, scor 0-1, cu Arsenal Londra, informează AFP.

Mă voi uita la imaginile eliminării și voi decide dacă aplic sau nu codul etic în cazul lui Balotelli„, a declarat Prandelli.

La meciul City-Arsenal, Balotelli, jucător cu personalitate controversată, a primit două cartonașe galbene. El a fost eliminat cu un minut înainte de final pentru un fault asupra francezului Bacary Sagna.

Eliminat deja de patru ori în acest sezon, Balotelli riscă o amendă mare din parea comisiei de disciplină și nu mai beneficiază nici de încrederea antrenorului său, italianul Roberto Mancini care a afirmat că nu-l va mai folosi până la finalul sezonului.

Calificată la Euro-2012 din Polonia și Ucraina, Italia va disputa înainte de turneu două meciuri amicale cu Luxemburg la 29 mai și cu Rusia, la 1 iunie.

mediafax

Publicat: 09 04. 2012, 21:58
Actualizat: 09 04. 2012, 21:59