Balotelli se poate duela pentru titlul de golgheter cu Ibrahimovic. Italianul este dorit din vară în Ligue 1

În ciuda faptului că a fost unul dintre cei mai utilizați oameni ai lui Milan în acest sezon, cu 32 de prezențe în ultimele 38 de meciuri jucate de „diavoli”, Mario Balotelli (23 de ani) poate pleca de pe San Siro în vară. Cel puțin așa scriu jurnaliștii de la Corriere dello Sport, care precizează că atacantul și-a deteriorat simțitor relația cu antrenorul Clarence Seedorf și nu și-ar mai dori să continue la gruparea „rosso-nera”.

În aceste condiții, prima echipă care s-a interesat de Balotelli a fost AS Monaco. Formația din Principat se va despărți aproape sigur de columbianul Radamel Falcao, astfel că SuperMario ar reprezenta o soluție excelentă pentru monegasci, atât din punct de vedere al numelui, cât și din cel al eficienței. Italianul a ajuns la cota 18 goluri marcate pentru Milan în acest sezon.

În Anglia se vorbește, însă, și de un posibil interes al lui Liverpool pentru Balotelli. În cazul în care „cormoranii” nu vor reuși să ia titlul, uruguayanul Luis Suarez ar putea fi lăsat să plece, iar golul lăsat pe Anfield ar putea fi umplut de fostul vârf al lui Manchester City. Chiar și așa, caughtofsside.com notează că prima șansă la achiziționarea lui Balotelli o au tot cei de la AS Monaco.

6 este locul ocupat de Balotelli în clasamentul celor mai buni marcatori din Italia, cu 14 goluri

Publicat: 27 04. 2014, 19:53
Actualizat: 27 04. 2014, 19:54