Balotelli și-a pus (iar) clubul în cap… de două ori în două zile!** Cine l-a scăpat pe italian de o amendă usturătoare

Arogantul atacant italian al lui Manchester City, Mario
Balotelli, a reușit contraperformanța să-și pună din nou în cap
fanii și oficialii clubului.

Super-Mario a comis-o în două rânduri în numai două zile. Duminică
seară, atacantul nu a ajuns la cina oficială organizată de club,
care a marcat sfârșitul sezonului. În acea noapte, în cadrul unei
ceremonii, la care au asistat oficialii clubului, suporteri
plătitori și sponsorii echipei, Balotelli urma să primească premiul
pentru cel mai bun tânăr jucător al sezonului. Spre dezamăgirea
tuturor, premiantul nu a fost prezent, astfel că trofeul a fost
ridicat de Micah Richards.

În urma acestui neplăcut eveniment, oficialii clubului i-au somat
pe toți jucătorii să fie prezenți la parada de luni, atunci când
s-a sărbătorit câștigarea Cupei Angliei. Oricine ar fi absentat
urmând a fi amendat drastic. Dar nici de data asta italianul nu a
fost alături de colegii săi.

Cele două absențe au enervat conducerea „cetățenilor”.

Antrenorul echipei, Roberto Mancini, a dezvăluit la scurt timp că
i-a permis lui Balotelli să plece în Italia, imediat după partida
de campionat cu Bolton. Astfel, atacantul a scăpat de ceea ce la un
moment dat părea o amendă iminentă, informează The Sun.

80.000
£
este salariul săptămânal al lui Mario Balotelli
la Manchester City

Publicat: 24 05. 2011, 11:35
Actualizat: 24 05. 2011, 11:43