Barça, cea mai mare campioană de iarnă din istorie!** Record de jumătate de secol, bătut de Messi&co
Barcelona a profitat de pasul greșit al marii rivale de la Real
în meciul cu ultima clasată, Almeria, și s-a distanțat la patru
puncte în fruntea clasamentului. Catalanii exultă: Barcelona este
cea mai bună
campioană de iarnă din istorie! Este pentru a treia dată consecutiv
când Messi și ai lui câștigă titlul onorific de campioană a
turului
Marca amintește de faptul că trupa blaugrana este o adevărată
specialistă a turului: a fost în această postură de 21 de ori în
istorie și în 50 la sută din ocazii a fost campioană la sfârșitul
sezonului
Catalanii și-au mai trecut în cont un record: au 52 de puncte, 28
de meciuri fără înfrângere, în toate competițiile, (ultima ispravă
de acest gen a fost în sezonul 73-74, atunci când s-au oprit la o
serie de 27 de meciuri) și 17 victorii consecutive, cu care au
bătut recordul celor de la Real, din anii 60!
FC Barcelona – Malaga, scor 4-1
Barcelona a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 4-1
(3-0), formația Malaga, într-un meci din etapa a XIX-a a
campionatului spaniol. Golurile învingătorilor au fost marcate de
Iniesta ‘8, Villa ’18, ’74 și Pedro ’36, în timp ce pentru oaspeți
a înscris Duda, în minutul 68
Almeria – Real Madrid, scor 1-1
Real Madrid a terminat la egalitate, duminică, în deplasare, scor
1-1 (0-0), cu formația Almeria, într-un meci din etapa a XIX-a a
campionatului spaniol.Almeria a deschis scorul prin Ulloa, în
minutul 60, Real reușind egalarea prin Granero, în minutul 78.