Barça, dezastru financiar! „Gaură” de 126 de milioane în doi ani
Barcelona înregistrează un bilanț financiar negativ în ultimii
doi ani. Peste 100 de milioane de euro „aruncate” pe Ibrahimovic,
Hleb sau Cigrinski, jucători care i-au părăsit pe „extratereștri”
după numai un an. Veniturile din transferuri nu au fost însemnate,
dar, în aceeași perioadă, catalanii se pot lăuda cu opt trofee
câștigate.
„Nu eu stabilesc prețurile”, s-a apărat Pep Guardiola, întrebat
fiind de ce Barcelona a ajuns în această situație. Primul eșec l-a
reprezentat aducerea lui Keirrison și a lui Henrique, care au
costat 22 de milioane, dar încă nu au debutat pentru catalani. A
urmat Cigrinski, care nu s-a acomodat pe „Camp Nou” și s-a întors
la Șahtior Donețk, după numai un an.
Ibrahimovic, cea mai proastă
afacere dinistoria clubului
Pe urmă, din cauza faptului că Guardiola nu era mulțumit de Eto’o,
catalanii l-au adus pe Ibrahimovic. Cea mai proastă afacere din
istoria Barcelonei. Suedezul a costat 87 de milioane de euro în
2009, iar acum s-a întors în Serie A pentru numai 25 de
milioane.
Caceres și Hleb au reprezentat ultimele transferuri
dezastruoase, prin care Barcelona a ajuns la un total de 126 de
milioane de euro pierdute în doi ani, câștigurile neînsemnând decât
40 de milioane de euro, recuperate din vânzările acelorași
jucători. Și totuși, Barcelona zâmbește: a câștigat opt trofee în
ultimii doi ani.