Barcelona a ajuns la un acord cu Santos în privința transferului lui Neymar. El Mundo Deportivo notează că cele două cluburi s-au înțeles, iar jucătorul va evolua la Barcelona din sezonul viitor.
Gruparea catalană a plătit 20 de milioane de euro pentru 55% din drepturile federative ale fotbalistului, iar din punctul de vedere al clubului brazilian tranzacția este încheiată. Inițial, Barcelona oferise doar 17 milioane, însă ofertele celor de la Real și City i-au convins pe catalani să mărească suma pentru a scăpa de concurență.
Două firme de impresariat sportiv din Brazilia, DIS și TIESA dețin 40%, respectiv 5% din drepturile federative ale lui Neymar, iar Barcelona trebuie să negocieze separat cu reprezentanții acestor pentru ca jucătorul să devină în totalitate al trupei blau-grana.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER