SkySport scrie în această seară că FC Barcelona l-a convins pe mijlocașul turc Arda Turan să vină pe Nou Camp.
Arda Turan are 28 de ani și a fost unul dintre pilonii pe care Diego Simeone a construit la Atletico o formație redutabilă. SkySport citează Sport.es și notează că un anunț oficial va fi făcut în următoarele zile și că va plăti o clauză de reziliere de 41 de milioane de euro. Căpitan al naționalei Turciei, Arda poate juca pe orice post din linia mediană, are 1,77 m și a fost cumpărat de Atletico în 2011 de la Galatasaray pentru aproximativ 15 milioane de euro. Cota fotbalistului de pe Vicente Calderon a ajuns acum la 35 de milioane de euro, turcul fiind considerat de specialiștii din Primera drept unul dintre cei mai creativi mijlocași care au evoluat în Spania în ultimul deceniu.
„Hagi m-a învățat cum să conduc mingea și cum să o țin cât mai mult fără să mă deposedeze un adversar”, spunea Arda Turan pentru AS, în urmă cu doi ani. Fotbalistul care s-a înțeles cu Barcelona a fost unul dintre preferații lui Hagi când ‘Regele” se afla pe baca grupării Cim Bom.
13 goluri în 81 de partide pentru naționala Turciei a reușit Arda Turan
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER