Barcelona a scăpat victoria printre degete la Sevilla: a fost egalată, deși a avut 2-0. Două puncte între catalani și Real Madrid

Barcelona a încheiat la egalitate, scor 2-2, meciul susținut, sâmbătă, în deplasare, în compania echipei FC Sevilla, în etapa a 31-a a campionatului Spaniei.

Deplasarea de la Sevilla se anunța una dintre cele mai dificile pentru catalani, care dacă treceau cu bine și peste acest hop ar fi avut drum liber spre titlul. Dar formația lui Luis Enrique și-a bătut joc de șansa creată, iar campionatul în Spania e relansat.

Fără înfrângere în ultimele 23 de partide pe teren propriu, andaluzii se pregăteau de primul eșec după jumătate de oră de joc, după ce  Messi ’14 și Neymar ’31 (în sfârșit, Neymar!) au dus scorul la 2-0. Dar gazdele au în componență câțiva jucători tineri, iar elanul acestora a fost suficient pentru a întoarce scorul. Banega  a reus din diferență în minutul 38, pentru ca Gameiro  să stabilească rezultatul final, cu 6 minute înainte de final.

Barcelona mai păstrează un avans de doar două puncte în fața marii rivale din Madrid (Real s-a impus, pe teren propriu, scor 3-0, în disputa cu Eibar), iar ultimele etape se anunță din nou incendiare.

Tot sâmbătă se mai dispută meciurile Almeria – Granada și Celta Vigo – Rayo Vallecano. Partidele Getafe – Villarreal, Espanol – Athletic Bilbao, Real Sociedad – Deportivo La Coruna și Cordoba – Elche au loc duminică, iar întâlnirea Valencia – Levante este programată luni.

Publicat: 11 04. 2015, 23:18
Actualizat: 11 04. 2015, 23:19