Barcelona – Bilbao 1-0, încă de la cabine. Finala Cupei Spaniei va avea loc pe Camp Nou
Finala Cupei Spaniei, dintre FC Barcelona și Athletic Bilbao, se va disputa la 30 mai, pe arena Camp Nou din Barcelona, a anunțat cotidianul Marca.
Cele două echipe ar fi dorit să dispute finala pe arena Santiago Bernabeu, însă gruparea Real Madrid nu a fost de acord.
FC Barcelona și Athletic Bilbao nu au reușit să ajungă la un acord în privința locului de disputare a finalei, astfel că Federația Spaniolă de Fotbal a ales arena Camp Nou, care a primit 26 de voturi, în timp ce San Mames a avut 18. Exista și varianta ca ultimul act să se dispute la Sevilla sau Valencia, dar și aceste variante au picat ca urmare a capacității reduse a stadioanelor. Cam Nou este cel mai mare stadion din Europa, putând să găzduiască 98.000 de fani.
Chiar dacă biletele vor fi distribuite în mod egal celor două grupări, este evident că formația blaugrana va avea o șansă în plus, fiind mult mai familiarizată cu locația.