Barcelona îi va dubla salariul lui Messi începând cu sezonul următor! Clauza a fost trecută în noul contract semnat de argentinian în 2014

Lionel Messi va primi un salariu dublu la Barcelona începând cu sezonul următor. Potrivit Mundo Deportivo, Messi se va alege cu salariul dublat ca urmare a unei clauze din noul contract semnat cu gruparea catalană în 2014.

Starul argentinian este deja cel mai bine plătit jucător din lume având un salariu anual de 22,8 milioane de euro. Sursa citată mai menționează că în același contract semnat în 2014 mai există o clauză conform căreia Barca ar urma să-i plătească lui Messi 19,9 milioane de euro dacă jucătorul ar fi fost cedat în perioada de transferuri din vară.

Messi se află la Barcelona din 2001, fiind achiziționat de echipa catalană pe vremea când era doar un copil. Prelungirea înțelegerii dintre Barcelona și Messi, semnată în 2014, este valabilă până în 2018.

Publicat: 26 01. 2016, 15:03
Actualizat: 26 01. 2016, 15:04