Barcelona îl vrea cu orice preț pe Fabregas

Potrivit cotidianului Daily Star, gruparea iberică va lansa asaltul pentru achiziționarea fiului rătăcitor, Cesc Fabregas, jucîtor care a început fotbalul chiar în curtea Barcei, el fiind originar chiar din Catalunya.

Ziarul englez citat dă ca sigură suma de 37 de milioane de euro cu care vor fi momiți englezii pentru a-și da acordul la transferul mijlocașului spaniol.

În context, este clară intenția lui Pep Guardiola de a construi o linie de mijloc de excepție, formată din trio-ul letal Cesc, Iniesta și Xavi.

Din câte se pare, jucătorul se află și în vederile lui AC Milan, lombarzii făcând deja o ofertă de 35 de milioane pentru jucătorul în cauză.

Publicat: 07 11. 2008, 15:33
Actualizat: 07 11. 2008, 15:34