Barcelona își poate lua gândul de la Thiago Silva! Brazilianul și-a prelungit contractul cu PSG

Internaționalul brazilian Thiago Silva și-a prelungit cu un an contractul cu Paris Saint-Germain, noua sa înțelegere fiind valabilă până în iunie 2018, a anunțat, joi, campioana Franței, informează AFP.

„Suntem foarte mândri că i-am prelungit contractul lui Thiago, un jucător excepțional în teren și în afara terenului”, a declarat președintele clubului francez, Nasser Al-Khelaifi.

Fotbalistul în vârstă de 28 de ani a fost achiziționat de PSG în 2012, de la AC Milan, în schimbul sumei de 40 de milioane de euro.

În sezonul trecut, el a disputat 31 de partide, dintre care nouă în Liga Campionior, și a înscris două goluri.

Mediafax

Publicat: 22 08. 2013, 16:31
Actualizat: 22 08. 2013, 16:34