Barcelona își schimbă sponsorul de pe tricou, luni va fi făcut anunțul oficial.** Ce va scrie pe tricourile catalanilor
Oficialii lui FC Barcelona au anunțat luni o conferință de presă în care va fi anunțat noul sponsor principal de pe tricou, susține Sport.es. Astfel, logo-ul Qatar Foundation va fi înlocuit de cel al Qatar Airways, companie care este însă deținută de actualul sponsor de pe tricou.
Detaliile financiare ale contractului nu vor fi însă schimbate, astfel că FC Barcelona va beneficia în continuare de cele 171 de milioane de euro, până la finalul sezonului 2015-2016: „Schimbăm doar beneficiarul imaginii, Qatar Foundation va fi înlocuit de Qatar Airways”, a declarat Javier Faus, vicepreședinte pe strategie economică la FC Barcelona.
La conferința de presă programată pentru ziua de mâine vor participa Sandro Rosell – președintele lui FC Barcelona – și Akbar Al Baker – CEO Qatar Airways.
Qatar Foundation a fost primul sponsor de pe tricourile Barcelonei din istoria clubului catalan. O mare parte din fanii clubului catalan s-au declarat revoltați atunci de măsura la care au apelat șefii clubului, care s-au scuzat însă pe motiv că Barcelona avea nevoie de acel contract pentru a-și echilibra balanța financiară.