Barcelona l-a trecut pe lista de transferuri: mărirea salariului ar destabilza bugetul clubului! Neymar e dorit de Manchester United
Barcelona încearcă din răsputeri să-l vândă pe Neymar în această vară. Contractul brazilianului expiră în 2018, iar o eventuală prelungire va veni la pachet și cu un salariu pe măsură.
Clubul catalan nu-și permite o asemenea cheltuială, iar The Sun scrie că Manchester United a intrat deja pe fir. „Diavolii” i-au promis lui Neymar un salariul săptămânal de 300.000 de lire sterline dacă va alege să vină pe „Old Trafford”.
Brazilianul câștigă 77.000 de lire sterline pe săptămână la Barcelona, însă o dată cu prelungirea contractului automat va cere și o mărire a remunerației. Clubul blaugrana nu dorește să facă acest pas pentru a nu destabiliza bugetul echipei.
Barcelona a anunțat deja o investiție de 600 de milioane de euro în modernizarea stadionului.