FC Barcelona nu resimte deloc plecarea lui Pep Guardiola din vară. Sub conducerea secundului Tito Vilanova, catalanii au reușit să adune până acum 25 de puncte din 27 posibile, în campionat. Ultima „victimă” a fost Rayo Vallecano, echipă pe care Barcelona a spulberat-o în deplasarea cu 5-0.
Golurile au fost marcate de David Villa, Xavi,Fabregas și Messi (2). Cu cele două goluri, starul argentinian a ajuns la cota 301 goluri în întraga carieră! 270 dintre aceste goluri au fost marcate pentru Barcelona. Nu a fost primul record doborât de Messi, el reușind să marcheze de 45 de ori într-un an calendaristic în campionat, depășind performanța lui Cristiano Ronaldo care reușise „doar” 43 de goluri în 2011. În total, Messi a marcat în 2012 73 de goluri, cu două mai puțin decât Pele, care a marcat de 75 de ori pentru Santos în 1959.
182 de goluri a marcat în campionat
53 de goluri a marcat în Liga Campionilor
15 în Supercupa Spaniei, Supercupa Europei și Campionatul Mondial al cluburilor
31 de goluri a marcat pentru naționala Argentinei
În toată cariera, Pele a înscris de 1281 de ori în 1363 de meciuri, fiind cel mai bun marcator din istoria fotbalului
Echipele de start:
Rayo Vallecano (4-4-2): Ruben – Tito, Jordi Amat, Rodri, Cassado (67 Bille Nielsen) – Piti (58 Bangoura), Javi Fuego, Dominguez, Jose Carlos – Delibasic, Leo Baptistao (74 Vasquez). Antrenor: Paco Jemez
Barcelona (4-3-3): Valdes – Montoya, Song, Adriano, Jordi Alba (81 Bartra) – Xavi (84 Jonathan), Busquets, Fabregas – Pedro, Messi, David Villa (63 Alexis Sanchez). Antrenor: Tito Vilanova
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER