Barcelona pare să fi REZOLVAT primul TRANSFER din 2013! **Cum s-au dat de gol catalanii. Surpriză: Cine vine să îi salveze pe „extratereștri”:

*Barcelona pare să fi rezolvat primul transfer din acest an. Dacă în iarnă oficialii de pe Camp Nou au preferat să aștepte, nefăcând nicio mutare, aceștia sunt foarte aproape de aducerea unui fundaș central de mare viitor, din vară.

FC Barcelona suferă. Dacă din punct de vedere al perspectivelor, înfrângerile cu Milan și Real, deși dureroase, pot să rămână fără repercusiuni majore (soarta calificării în sferturile Ligii poate fi întoarsă, în timp ce Cupa nu era un obiectiv prioritar), din punct de vedere al jocului lucrurile nu par să aibă soluții la îndemână.

Defensiva catalanilor a greșit nepermis în acest sezon, luând o mulțime de goluri, lucru greu de imaginat în „era Guardiola”. Axul central al apărării este călcâiul lui Ahile al Barcelonei, care caută cu disperare un fundaș pentru a avea variante pentru Puyol (care va împlini luna viitoare 35 de ani) și pentru Pique (fotbalist de forma care l-a consacrat).

Deși s-a speculat pe seama venirilor unor fundași cu nume, Hummels și David Luiz fiind în capul listei, cel mai probabil, în vară, pe Camp Nou va sosi Aymen Abdennour, fundașul de 23 de ani al lui Toulouse, anunță givemefootball.com.

Negocierile sunt pe ultima sută de metri între cele două părți, iar sursa citată a aflat că fotbalistul tunisian a fost chiar invitat de Sandrp Rosell să urmărească, peste 10 zile, partida dintre Barcelona și Milan dintr-o lojă.

Contactat de presă, Abdennour a recunoscut că interesul unui club atât de mare îl onorează, însă nu a vrut să dezvăluie nimic despre stadiul negocierilor.

Nu e un secret că Barcelona mă urmărește. Este flatant să știi că un asemenea club se interesează permanent de tine. Invitația pe Camp Nou nu înseamnă că am semnat deja. În vară vom vedea ce se întâmplă. Întotdeauna am visat să joc pentru o așa echipă, și, cu ajutorul lui Dumnezeu acest lucru se va întâmpla„, a explicat jucătorul.

43
meciuri a jucat tânărul tunisian pentru Toulouse, la doar 23 de ani, marcând 2 goluri. La echipa națională, Abdennour a bifat deja 10 selecții.

6 milioane de euro este cota de piață a tunisianului, conform transfermarkt.de

Publicat: 01 03. 2013, 19:52
Actualizat: 01 03. 2013, 19:58