Barcelona, parteneriat cu Tukish Airlines

Gruparea FC Barcelona a semnat, azi, un parteneritat cu Turkish
Airlines, compania turcă devenind sponsor oficial și compania
aeriană oficială a clubului catalan.

Potrivit presei spaniole, Turkish Airlines va plăti trei milioane
de dolari pe an, timp de trei ani, clubului iberic și va putea
folosi imaginea campionilor Spaniei și Europei.

Clubul „blaugrana” va utiliza, cât mai des posibil, liniile Turkish
Airlines, la călătoriile sale internaționale.

Cu Turkish Airlines, imaginea FC Barcelona va fi mai
globală
„, a declarat președintele clubului Joan Laporta,
luni, la semnarea acordului cu compania turcă, care nu se numără
printre transportatorii globali majori.

FC Barcelona are un buget anual de peste 400 de milioane de euro,
iar printre sponsorii săi principali se numără furnizorul de
echipament sportiv din SUA, Nike (30 de milioane de euro pe
an).

Publicat: 18 01. 2010, 21:39
Actualizat: 18 01. 2010, 21:50