Acasa » Fotbal Extern » Campionate Externe » La Liga » Barcelona se desprinde la zece puncte de Real și Atletico! Primul derby de pe „Wanda Metropolitano” s-a încheiat indecis. Arbitrul i-a scos din sărite pe jucători

Barcelona se desprinde la zece puncte de Real și Atletico! Primul derby de pe „Wanda Metropolitano” s-a încheiat indecis. Arbitrul i-a scos din sărite pe jucători

Formația Atletico Madrid a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu Real Madrid, în etapa a 12-a din La Liga, iar cele două echipe din capitala Spaniei au rămas la 10 puncte în spatele liderului FC Barcelona.
 Barcelona se desprinde la zece puncte de Real și Atletico! Primul derby de pe "Wanda Metropolitano" s-a încheiat indecis. Arbitrul i-a scos din sărite pe jucători

Formația Atletico Madrid a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu Real Madrid, în etapa a 12-a din La Liga, iar cele două echipe din capitala Spaniei au rămas la 10 puncte în spatele liderului FC Barcelona.

De-a lungul întâlnirii, în care au fost doar patru șuturi pe spațiul porții, jucătorii lui Diego Simeone au avut mai multe intrări agresive. În special în minutul 36, când Sergio Ramos a fost faultat în careu de Lucaz Hernandez.

Sergio Ramos a trimis cu capul pe lângă poartă, după o recentrare, fază în care a fost lovit cu piciorul în față de adversar. Arbitrul nu a acordat, însă, lovitură de la 11 metri. Căpitanul Realului nu a mai putut să continue, iar la pauză a fost înlocuit de Nacho Fernandez. Conform Marca, Ramos ar fi suferit o franctură de piramidă nazală.

În partea secundă, cea mai mare ocazie a avut-o Gameiro, care a reușit să trimită peste Casilla, dar Varane a intervenit și a respins în corner, din apropierea liniei porții.

Cristiano Ronaldo a avut și el două șanse importante de a înscrie, una din lovitură liberă și alta pe contraatac, dar nu a putut să îl învingă pe Oblak. Portughezul amenințase poarta slovenului și în prima repriză, dintr-o lovitură liberă de la aproximativ 30 de metri.

În clasament, Real și Atletico se află la egalitate de puncte, câte 24, pe locurile 3 și 4. Valencia ocupă locul secund, cu 27 de puncte și un meci mai puțin disputat, iar FC Barcelona este lider, cu 34 de puncte.

Echipele de start:

Atletico: Oblak – Juanfran, Godin, Savic, Lucas – Saul, Thomas (Carrasco 54′), Gabi, Koke – Correa (Gameiro 77′), Griezmann (F. Forres 76′). Antrenor: Diego Simeone.

Real Madrid: Casilla – Carvajal, Varane, Ramos (Nacho 46′), Marcelo – Modric, Casemiro, Kroos – Isco – Benzema (Asensio 76′), Ronaldo. Antrenor: Zinedine Zidane.