Barcelona și-a trimis cel mai important om la derby-ul Germaniei: catalanii au trecut pe listă 4 jucători după Borussia – Bayern

Borussia Dortmund și Bayern Munchen au remizat  în derby-ul etapei a 25-a din Bundesliga, scor 0-0, iar pozițiile celor două formații rămân neschimbate în clasament: Bayern e lider cu 63 de puncte, Borussia e pe doi, cu 58 de puncte.

La cel mai important meci din fotbalul german a asistat și Ariedo Braida, oficialul Barcelonei care se ocupă de transferurile internaționale. Potrivit celor de la Bild, Braida a urmărit patru jucători de la Borussia, fotbaliști ce pot ajunge pe Camp Nou în perioada de transferuri din vară.

Julian Weigl, Marco Reus, Ilkay Gundogan și Pierre-Emerick Aubameyang sunt jucătorii pe care Braida i-a monitorizat atent. Despre Reus și Aubameyang, presa internațională a mai scris și în trecut că ar fi doriți în Spania, fie de Barcelona, fie de Real Madrid.

Publicat: 06 03. 2016, 11:06
Actualizat: 06 03. 2016, 11:07