Barcelona și Real Madrid, devansate în topul celor mai bogate cluburi din lume. Anglia, tărâmul făgăduinței
Manchester United și-a păstrat prima poziție în clasamentul celor mai bogate cluburi de fotbal din lume, câștigând, la mică distanța, lupta cu Real Madrid. Diferența de 1,7 milioane de euro dintre United și campioana Spaniei este cea mai mică din istorie.
Manchester United a fost, pentru a zecea oară în istorie, cotat ca fiind cel mai bogat club din lume. Echipa lui Jose Mourinho a înregistrat venituri de 676,3 milioane de euro în sezonul 2016-2017, mai mari cu 1,7 milioane euro față de Real Madrid, club în conturile căruia au intrat 674,6 milioane euro. Pe locul 3 este Barcelona cu venituri totale de 648,3 milioane de euro.
Cele mai bogate 20 cluburi din lume au realizat în 2017 venituri record, de 7,9 miliarde de euro, cu 6% mai mari decât cele realizate în sezonul 2016/2017.
Top 20 este dominat de echipele din Anglia, care au ocupat jumătate dintre poziții. Explicația este destul de simplă: a fost primul an în care au fost calculate actualele drepturi tv pentru Premier League. Celelalte zece cluburi sunt din Spania, Germania, Italia și unul din Franța. De șapte ori câștigătoare a Ligii Campionilor, AC Milan ratează în premieră top 20, în timp ce Leicester a urcat de pe locul 20 pe 14 iar Southampton, a intrat în top 20 pentru prima dată pe poziția a 18-a.
Inter Milano a urcat patru locuri, de pe 9 pe 5, după ce a fost preluat de chinezii de la Suning Holdings Group.
Clasamentul celor mai bogate cluburi în sezonul 2016/2017, conform Deloitte:
1. Manchester United (Anglia) 676,3 de milioane euro
2. Real Madrid (Spania) 674,6 de milioane euro
3. FC Barcelona (Spania) 648,3 de milioane euro
4. Bayern Munchen (Germania) 587,8 de milioane euro
5. Manchester City (Anglia) 527,7 de milioane euro
6. Arsenal Londra (Anglia) 487,6 de milioane euro
7. Paris Saint-Germain 486,2 de milioane euro
8. Chelsea (Anglia) 428 de milioane euro
9. FC Liverpool (Anglia) 424,2 de milioane euro
10. Juventus Torino (Italia) 405,7 de milioane euro
11. Tottenham Hotspur (Anglia) 355,6 de milioane euro
12. Borussia Dortmund (Germania) 332,6 de milioane euro
13. Atletico Madrid (Spania) 272,5 de milioane euro
14. Leicester City (Anglia) 271,1 de milioane euro
15. Inter Milano (Italia) 262,1 de milioane euro
16. Schalke 04 (Germania) 230,2 de milioane euro
17. West Ham United (Anglia) 213,3 de milioane euro
18. Southampton (Anglia) 212,1 de milioane euro
19. Napoli (Italia) 200,7 de milioane euro
20. Everton (Anglia) 199,2 de milioane euro