Barcelona, sponsor la Arsenal!** Cât au încasat „tunarii” din tranzacțiile cu catalanii

Barcelona și Arsenal sunt partenere excelente de afaceri. Negocierile pentru Cesc Fabregas au părut interminabile, dar, privind înapoi în istoricul tranzacțiilor dintre cele două cluburi, era greu de crezut că nu se va ajunge la un consens.

Din anul 2000 până astăzi, cinci jucători ai „tunarilor” au lăsat Londra pentru Barcelona! Primul a fost olandezul Marc Overmars, care a fost adus pe „Camp Nou” pentru o sumă uluitoare la acea vreme: 40 de milioane de euro. A urmat, în același an, mijlocașul francez Emmanuel Petit, care a costat 15 milioane de euro. Rând pe rând, de la Arsenal la Barcelona au mai plecat Giovanni Van Bronckhorst (liber de contract în 2003), Thierry Henry (24 de milioane de euro în 2007) și Alexandr Hleb (17 milioane de euro în 2008). Ultimul care întregește lista este Cesc Fabregas, care i-a costat pe catalani 34 de milioane de euro. Astfel, cu ocazia încheierii acestui nou acord spectaculos între cele două părți, spaniolii au virat în vistieria londoneză un total de 130 de milioane de euro. Aproape jumătate din cât a vândut, în total, Arsenal, din 2000 încoace!

Articol scris de: Alex GHIURCĂ‚U

Publicat: 17 08. 2011, 03:00
Actualizat: 17 08. 2011, 03:00