„Barcelona, te iubesc”
Sezonul fabulos pe care îl face Barcelona se datorează în mare parte lui Lionel Messi, erou și în ultimul meci din Primera. Două goluri, o bară, o pasă decisivă, alte șarje ofensive devastatoare, titlul de cel mai bun jucător al meciului. Pentru a câta oară? Practic, Messi a bătut-o sâmbătă seară de unul singur pe Numancia, scorul de 4-1 fiind completat de golurile lui Eto’o și Henry. „Noul Maradona” a profitat de acest moment pentru a pune capăt speculațiilor privind o eventuală plecare a sa de pe „Camp Nou”. Este, de fapt, o declarație de dragoste făcută de Messi către clubul care l-a format ca jucător.
„Inima mea e blaugrana, aici e casa mea! Barcelona m-a tratat mereu într-un mod deosebit de când eram copil. Rămănând aici, va fi mulțumirea mea față de tot ce au făcut pentru mine”, a spus argentinianul. Astfel, Real Madrid și Inter Milano își pot lua gândul de la starul sud-american. „Este doar o încercare a acestor cluburi de a ne destabiliza”, a plusat și președintele Laporta.
Golul 5.000 se apropie
Cu Messi strălucitor, Barcelona continuă să bată recordurile. Catalanii s-au apropiat la doar două lungimi de borna istorică de 5.000 de goluri în prima ligă spaniolă. Echipa lui Guardiola continuă să aibă o medie de peste trei reușite pe meci, ritm cu care va depăși cu siguranță cota 100 până la finalul stagiunii. Mai mult, trioul Messi – Eto’o – Henry (45 de goluri) a punctat mai mult decât orice altă echipă din cele mai importante campionate ale Europei. „Nu e echipă care să-i facă față Barcelonei în acest moment”, ne-a declarat, din Spania, Gică Craioveanu, comentator la o televiziune iberică.
Â
"Voi pleca de la Barcelona doar în cazul în care nu mai sunt dorit de club" – Lionel Messi, atacant Barcelona
Â
Beckham-show
Â
„Diavolii” regretă faptul că împrumutul lui David Beckham va expira peste două luni. AC Milan a câștigat în deplasare la Bologna cu 4-1, ce a uimit fiind evoluția fără greșeală a starului englez, încununată cu un gol, primul de la transferul în Italia și al 100-lea pentru el la echipele de club. Mijlocaș dreapta, David, care a respectat perfect sarcinile tactice ale lui Ancelotti, se transformă pe zi ce trece într-un jucător indispensabil. La Bologna, Beckham a fost eclipsat în prima repriză de un gol senzațional înscris de Kaka, însă partea secundă i-a aparținut în totalitate: a punctat din pasa lui Seedorf, după care a făcut spectacol la fiecare atingere a mingii, pasele, centrările și șuturile sale amintind de perioada „Manchester”.
Â
Marica, apt pentru Croația
Â
Ciprian Marica, atacantul lui Stuttgart, a declarat că și-a revenit complet după accidentarea din pregătirile desfășurate în Portugalia, el putând astfel să evolueze în meciul de mâine, din Cupa Germaniei, cu Bayern München, dar și să onoreze convocarea la echipa națională pentru amicalul cu Croația, din 11 februarie.
Â
Â