„Barcelona trebuie să spună adevărul!” Bombă pe piața transferurilor. Un impresar a făcut dezvăluiri despre secretul catalanilor
Paul Pogba este unul dintre cei mai interesați jucători din lume, dar este țintuit la Juventus, din cauza costurile incredibile pe care le-ar presupune un eventual transfer. Presa spaniolă a ajuns la concluzia că o astfel de mutare ar costa în jur de 260 de milioane de euro.
Paul Pogba părea în vara trecută favorită cert pentru un transfer, dar tânărul mijlocaș francez a rămas până la urmă la Juventus. Motivul ține de costurile uriașe pe care le-ar presupune un astfel de transfer, care ar dezechilibra balanța financiară chiar și a cluburilor mari din Europa.
Potrivit lui Mino Raiola – controversatul impresar care-l reprezintă pe Paul Pogba – unul dintre cluburile care l-au întrebat în vară de Pogba a fost FC Barcelona. Catalanii au renunțat însă în momentul în care le-au fost comunicați termenii financiari: „Este momentul ca cei de la Barcelona să spună adevărul. Am vorbit cu ei și nu, nu am putut să-l cumpere”.
La un calcul simplu făcut de Sport.es, suma totală pe care un club ar trebui să o scoată pentru transferul lui Paul Pogba depășește 250 de milioane de euro. În acești bani intră taxa de transfer (peste 100 de milioane de euro), comisinul impresarului (în jur de 10 milioane de euro) și salariul jucătorului, care ar însemna în jur de 25 de milioane de euro brut pe an (calculul este făcut la un contract pe șase ani).
O astfel de cheltuială ar putea totuși fi suportată de cluburi precum Real Madrid, PSG sau Manchester City, dar chiar și aici problema este gândită de două ori înainte de a se acționa.