FC Barcelona a anunțat, miercuri, că va face apel la decizia Comisiei de Disciplină a FIFA prin care nu mai are dreptul de a efectua transferuri în sezonul viitor, pentru infracțiuni comise la achiziționarea a zece jucători minori, informează AFP.
Clubul a anunțat că va face apel la FIFA, precizând că, dacă va fi cazul, se va adresa Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS). De asemenea, FC Barcelona a menționat că va solicita suspendarea deciziei pentru a „respecta drepturile clubului”.
Clubul spaniol FC Barcelona a fost sancționat de Comisia de Disciplină a FIFA cu interzicerea dreptului de a efectua transferuri în sezonul viitor, pentru infracțiuni comise la achiziționarea a zece jucători minori, a anunțat, miercuri, forul mondial.
„Comisia de Disciplină a considerat că este o infracțiune gravă și a decis sancționarea clubului cu interzicerea dreptului de a efectua transferuri, la nivel național și internațional, pentru două perioade consecutive (vara anului 2014 și iarna anului 2015)”, se arată în comunicatul FIFA.
De asemenea, FC Barcelona a primit o amendă de 450.000 de franci elvețieni.
Totodată, clubul are 90 de zile la dispoziție pentru a rezolva problemele legate de jucătorii minori.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER