Tehnicianul spaniol Josep Guardiola a condus, miercuri, pe Allian Arena, primul său antrenament la Bayern Munchen, la ședința de pregătire asistând aproximativ 10.000 de spectatori, informează AFP.
Primit cu aplauze, catalanul de 42 de ani, care revine în activitate după un an sabatic, a condus un antrenament de 90 de minute cu 16 jucători în teren.
El a urmărit încălzirea și a schimbat câteva vorbe cu Franck Ribery, aflat pe teren alături de Philipp Lahm, Manuel Neuer, Thomas Müller, Mario Gomez sau Toni Kroos.
Printre absenți s-au aflat Mario Götze, Holger Badstuber, Bastian Schweinsteiger, Dante, Gustavo, Martinez sau Arjen Robben.
Guardiola, care îi sucede lui Jupp Heynckes, va conduce, joi, un al doilea antrenament deschis publicului.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER