Bayern Munchen va plăti despăgubiri de 1.000 de euro unei poete! **Vezi de ce!

Gruparea Bayern Munchen a acceptat să plătească despăgubiri de
1.000 de euro unei poete germane care s-a plâns că unul din textele
sale a fost folosit de președintele Karl-Heinz Rummenigge pentru
a-i aduce un omagiu lui Franz Beckenbauer, la sfârșitul lunii
noiembrie.

Potrivit avocatului poetei Anette Pfeiffer-Klarle, aceasta avea
depusă o plângere pentru plagiat împotriva clubului din
Munchen.

„Cele două părți au ajuns la un acord, mai lipsesc doar
semnăturile și doamna Pfeiffer-Klarle va primi 1.000 de
euro”
, a precizat avocatul.

La Adunarea Generală a clubului Bayern, din 27 noiembrie,
Rummenigge i-a adus un omagiu lui Beckenbauer, care părăsea postul
de președinte al Consiliului de Supraveghere.

Cu această ocazie, președintele grupării Bayern Munchen a citit
un poem intitulat: „Mulțumesc Franz”. Textul a fost luat de oficial
de pe site-ul Annettei Pfeiffer-Klarle, care solicită între 20 și
100 de euro pentru poeziile personalizate.

Sursa:
MEDIAFAX

Publicat: 16 01. 2010, 17:41
Actualizat: 16 01. 2010, 17:45