Momente emoționante petrecute ieri în Turcia, la finalul partidei Sivasspor – Orduspor, scor 3-2, câștigată de gazde în prelungiri.
Erou pentru trupa din Sivas a fost chiar fostul stelist Ricardo Pedriel, vârf la care formația din Ghencea a renunțat
Trimis pe teren în minutul 80, Pedriel a marcat golul victoriei în ultimele secunde ale meciului, iar Sivasspor s-a impus în fața echipei lui Bogdan Stancu, deși în minutul 75 oaspeții conduceau cu 2-1.
Cumpărat de Steaua în 2008, Pedriel era privit în Ghencea drept o mare speranță. Nu a reușit însă să se impună și un sezon mai târziu era cedat în Turcia, inițial sub formă de împrumut, la Giresunspor, după care a fost cedat definitiv echipei pentru care evoluează și acum.
La Steaua a prins doar 4 meciuri pentru prima echipă și nu a marcat niciun gol.
„Pedriel este un atacant de clasa, dar îi trebuie timp să se acomodeze. Pe acest băiat l-am vazut, lovește bine mingea cu ambele picioare. Are simțul porții și va face senzație în atacul Stelei”, spunea Gigi Becali în momentul aducerii lui Pedriel.
4 partide a jucat Pedriel pentru Steaua în Liga 1, fără să marcheze vreun gol
8 goluri a reușit Pedriel pentru Steaua II, în 12 partide jucate în Liga 2.
14 selecții are atacantul de 26 de ani în naționala Boliviei
VIDEO Sivasspor – Orduspor 3-2 (vezi golul marcat de Pedriel la minutul 4:35). Bogdan Stancu a fost titular pentru oaspeți și a jucat până în minutul 79, fără vreo realizare notabilă
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER